Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Jurnalul Naţional
Anul şi data apariţiei: 20-03-2013
Tematica: "minoritatea română" în județele Covasna și Harghita (cazul bentiței tricolore)
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Poliţia a deschis dosar penal cu autor NECUNOSCUT, în cazul elevei cu bentiţă tricoloră ameninţată pe internet
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://jurnalul.ro/stiri/observator/politia-a-deschis-dosar-penal-cu-autor-necunoscut-in-cazul-elevei-cu-bentita-tricolora-amenintata-pe-internet-639641.html#


Poliţia Covasna a deschis dosar penal  în cazul elevei din Covasna care a fost ameninţată pe o reţea de socializare, după ce a purtat o bentiţă cu tricolorul românesc la şcoală, pe 15 martie, de ziua maghiarilor. De asemenea, poliţiştii vor lua măsuri de prevenire a violenţei în zona Liceului "Korosi Csoma Sandor" din oraşul Covasna, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Covasna, Diana Lolu, potrivit Mediafax.
Lolu a explicat că s-a deschis un dosar penal cu autor necunoscut şi poliţiştii caută persoana care a postat pe o reţea de socializare o ameninţare la adresa elevei respective. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, Keresztely Irma, a cerut un raport conducerii Liceului mixt "Korosi Csoma Sandor" din oraşul Covasna, după ce mai mulţi elevi au mers la şcoală cu accesorii tricolore, de 15 martie, o elevă purtând şi miercuri bentiţă tricoloră la cursuri.
Fotografia autorului amenințărilor circulă la liber pe rețeaua de socializare Facebook, precum și capturi foto cu amenințările acestuia. (n.r)    
  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.